Fetița cu chibriturile

Voi ce numărați? Unii numără zilele, anii, firele de păr, banii, pantofii, mașinile, diminețile cu soare, frunzele în formă de inimă, te iubescurile, canalele TV, amanții, amintirile...Eu număr chibriturile. Dacă Dumnezeu a hotărât că evreii nu trebuie numărați, iar când totuși, s-a impus numărarea lor, s-a făcut în mod indirect, fiecare dând jumătate de șekel și numărându-se șekelii, nu oamenii, eu am hotărât că nu trebuie să număr zilele în mod direct, ci să număr chibriturile. Nu orice fel de chibrituri. Chibriturile ce au aprins lumânările primului meu Șabat. Cutia mea cu chibrituri din Ierusalim. De atunci, la fiecare Șabat folosesc câte un chibrit. Șabatul și chibritul. Un chibrit pe săptămână. Și astfel număr indirect săptămânile. Astfel număr Șabaturile petrecute în exil. În exilul ce mă ține departe de cel pe care îl iubesc. Și când mă rog de Șabat, după ce aprind lumânările și rostesc bracha, mă rog ca Dumnezeu să despartă apele acestui exil și să mai scoată din Egiptul suferinței două suflete. Și mă voi ruga până se vor termina chibriturile. Cutia e mare, chibrituri mai sunt. Câte, nu știu. Nu am voie să număr. O strângere de inimă mă însoțește de fiecare dată când deschid cutia și mai scot unul. O gheară rece, împlântată adânc, fără milă. Mâinile îmi tremură și buzele mi se crispează a singurătate. Dacă se termină chibriturile și eu tot aici sunt? Aprind lumânările. Flacăra lor se îngemănează cu flacăra primului meu Șabat. Lumina se răsfrânge în cameră, pe chipul meu, pe mâinile-mi ce săvârșesc gesturile ritualice, în sufletu-mi. Aduc palmele la ochi și îmi acopăr pleoapele. Barukh Atah Adonai Eloheinu...În flăcări ard și urcă spre cer speranțele mele condensate în rugăciune, împletite cu cele ale fiecărei femei ce a aprins vreodată lumânările de Șabat, cu gândul fierbinte și pur al mamelor noastre Sarah, Rivkah, Rachel și Leah... Ascultă-mi Doamne rugăciunea și fă ca lumina noastră să ilumineze pentru totdeauna și fă Doamne, ca lumina binecuvântării Tale să strălucească asupra noastră ca să fim salvați. „Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea! De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită și zic: Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge căci este prea înaltă pentru mine.”