Kabbalah și reîncarnarea

după rabinul David Cooper


De ce există atât de multe decese inutile în lume, atât de multă cruzime, foamete și alte nenorociri, sunt întrebări care ne preocupă adesea. De ce de-a lungul istoriei au fost atâtea războaie, atâtea boli, atâta sărăcie, tiranie, tortură, atâtea crime? Ce fel de Dumnezeu lasă să se întâmple toate acestea?

În mod evident, nimeni nu are un răspuns adecvat la astfel de întrebări. Tradițiile spirituale încearcă însă să ofere cosmologii care ridică probleme precum destinul, karma, reîncarnarea sau călătoria sufletească. Învățăturile mistice evreiești pornesc de la premisa că viața și moartea așa cum le știm noi sunt reflexii ale altor realități. Ceea ce vedem ca începuturi și sfârșituri sunt doar segmente ale ceva ce nu are limite.

Există o vorbă care spune „Cei buni mor tineri pentru a nu risca să fie corupți, iar cei răi trăiesc mult pentru a avea șansa de a se căi.”

Multe texte evreiești discută doctrina reîncarnării. Bahir (secolul al 12-lea), unul dintre cele mai timpurii texte ale kabbalei, face referire la reîncarnare, iar Chaim Vital (secolul al 16-lea) a scris un număr de cărți pe acest subiect. Cea mai completă lucrare disponibilă astăzi este ”Jewish Views of the Afterlife”, de Simcha Paul Raphael (Aronson, 1994).

Scriitorii timpurii priveau în general reîncarnarea ca pe o pedeapsă. Mai târziu, abordarea evreiască a acestui subiect a fost influențată de învățăturile lui Isaac Luria, care sugerează că scânteile sufletelor primordiale pot fi adunate în suflete individuale. Una dintre primele doctrine lurianice sugerează că datoria omenirii este de a mântui scânteile căzute ale omenirii primordiale. Fiecare suflet primordial ridică astfel cele 613 organe ce îi reprezintă pe Adam și Eva. Acest proces este numit Shi'ur Komah, însemnând „măsurarea trupului.”

Pornind de la ideea că ce numim creație a rezultat din spargerea „canalelor” sau „vaselor” menite a susține Lumina Infinită (Ohr Ein Sof) din care a rezultat creația, spargere care a dus la împrăștierea scânteilor din Lumina Divină în lumi înferioare, ceea ce ne învață Shi'ur Komah este că toate aceste scântei căzute reprezintă, la modul colectiv, trupul lui Dumnezeu, cum ar veni. Astfel, întreaga creație este trupul metaforic al lui Dumnezeu, și fiecare persoană întruchipează potențialul reîntoarcerii scânteilor divine la sursa lor originară.

Învățații evrei spun că forma oamenilor corespunde formei mistice a lui Dumnezeu. Totul din trupul uman, toate organele și tendoanele corespund unei lumini divine deoarece sunt aranjate în forma primară a celei mai înalte manifestări a lui Dumnezeu. Sarcina omului este de a duce adevărata sa formă la perfecțiunea sa spirituală, de a dezvolta în interiorul său imaginea lui Dumnezeu. Acest lucru se realizează respectând cele 248 de porunci pozitive și cele 365 de porunci negative ale Torei, fiecare dintre aceste porunci fiind conectată la unul dintre organele corpului uman, și deci, una dintre acele lumini divine.

Din această perspectivă, reîncarnarea are un potențial vast. Nu este „pedeapsă” pentru păcat, ci o oportunitate de a ridica acele scântei care nu au fost rectificate, izbăvite într-un suflet primordial. Este o povestire care vorbește despre un om ce și-a înălțat brațele la cer, rugându-I-se lui Dumnezeu: Ce faci, Doamne? Nu vezi câtă suferință, cât necaz în lume? De ce nu te înduri să ne trimiți salvarea? La care Dumnezeu i-a răspuns: Am trimis salvarea. Te-am trimis pe tine, omule. Așa cum este scris în Tikkunei Zohar: „Dacă există și numai un singur organ în care Dumnezeu cel binecuvântat nu sălășluiește, acea persoană va fi adusă din nou în lume prin reîncarnare din cauza acelui organ, până când persoana devine perfectă în toate părțile sale, până când toate părțile sale vor reconstitui cu perfecțiune imaginea lui Dumnezeu cel binecuvântat.”