„Că pământul este al Meu...”

Prima lume a fost Grădina Raiului. Acolo exista o legătură directă între cultivarea pământului și recunoașterea suveranității Domnului de către om și ruga omului către El. Primul păcat al lui Adam a fost să mănânce din Pomul Cunoașterii. Dumnezeu i-a permis să se bucure de toate roadele pomilor din grădină, interzicându-i să guste dintr-un singur pom. Această interdicție a exprimat dreptul de proprietate al lui Dumnezeu asupra grădinii. Mâncând din fructul interzis, Adam s-a răzvrătit față de proprietarul grădinii, ca și când ar fi spus „Totul este al meu; pot să fac ce vreau cu ce este al meu.” Ca urmare a păcatului, mai multe lucruri s-au schimbat în lume. Unul dintre ele este izgonirea omului din Grădina Raiului. Grădina Raiului este un loc ce permite o inter-relație directă între Dumnezeu, pământ și om. Omul, neînțelegând că Dumnezeu este proprietarul pământului, nu mai poate trăi în Grădina Raiului. El trebuie să se mute într-o realitate diferită, unde trebuie să muncească din greu pentru a face pământul să rodească și unde nu mai există o relație între starea sa spirituală și succesul demersurilor sale agricole. Aceasta este o altă consecință a păcatului: pământul a devenit blestemat.

„Omului i-a zis: «Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: «Să nu mănânci deloc din el», blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; pini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp; în sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.»” (Geneza 3:17-19)

Când omul refuză să înțeleagă că pământul aparține lui Dumnezeu, are loc o scindare, iar omul are probleme când vine vorba de cultivarea pământului. Pământul lui Dumnezeu nu răspunde omului atunci când omul nu recunoaște că pământul aparține Domnului. Izgonirea din Grădina Raiului separă pământul de dreptul de proprietate divin.

Totuși, există un loc în care se păstrează legătura specială dintre pământ și Dumnezeu: Eretz Yisrael, Pământul Sfânt. Acest pământ este numit pământul lui Dumnezeu. Numai aici pot fi aduse ofrande lui Dumnezeu, numai aici este mâncarea pură din punct de vedere ritualic. Aici se păstrează o conexiune între a-L sluji pe Domnul și munca pământului pentru a-l face să rodească. Eretz Yisrael este un soi de „Grădină a Raiului” a acestei lumi. Cultivarea pământului în Eretz Yisrael este diferită de cultivarea pământului în alte locuri. Oriunde altundeva, producția agricolă depinde de munca omului. În Eretz Yisrael, producția agricolă depinde de starea poporului. Fără ploaie nu există produse, iar ploaia în Eretz Yisrael depinde de obediența poporului față de Dumnezeu și poruncile Sale.

 „Căci ţara în stăpânirea căreia vei intra, nu este ca ţara Egiptului, din care aţi ieşit, unde îţi aruncai sămânţa în ogoare şi le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat. Ţara pe care o veţi stăpâni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului; este o ţară de care îngrijeşte Domnul Dumnezeul tău şi asupra căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului. Dacă veţi asculta de poruncile mele pe care vi le dau astăzi, dacă veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru şi dacă-I veţi sluji din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie târzie, şi-ţi vei strânge grâul, mustul şi untdelemnul; de asemenea, va da iarbă în câmpiile tale pentru vite, şi vei mânca şi te vei sătura. Vedeţi să nu vi se amăgească inima şi să vă abateţi, ca să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor. Căci atunci Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră; ar închide cerurile şi n-ar mai fi ploaie; pământul nu şi-ar mai da roadele şi aţi pieri curând din ţara aceea bună pe care v-o dă Domnul.” (Deuteronomul 11:10-17)

De multe ori procedăm ca Adam și uităm că pământul nu e al nostru, ci al lui Dumnezeu. Uităm că suntem doar în trecere pe acest pământ, că a trăi pe el nu este un drept, ci un privilegiu, avem senzația că totul ni se cuvine, că fiind al nostru pământul putem să-l tratăm oricum, să facem ce vrem din el.

Această calitate unică a Pământului Sfânt este materializată prin poporul lui Israel trăind pe pământ, dar nu oricum, numai dacă poporul lui Israel trăiește după poruncile lui Dumnezeu, demonstrând astfel că pământul aparține Domnului și că Am Yisrael este slujitorul Său.

Când Am Yisrael simte această legătură specială, când respectă cuvântul și poruncile Torei și când înțelege că nu el este proprietarul pământului, deoarece pământul aparține lui Dumnezeu, atunci pământul se va comporta ca fiind al lui Dumnezeu, va da roade și poporul lui Israel va putea trăi acolo.

„Împliniţi legile Mele, păziţi poruncile Mele şi împliniţi-le; şi veţi locui fără frică în ţară. Ţara îşi va da roadele, veţi mânca din ele şi vă veţi sătura, şi veţi locui fără frică în ea.” (Leviticul 25:18-19) „Pământul să nu-l vindeți de veci, că pământul este al Meu; iar voi sunteți străini și venetici înaintea Mea.” (Leviticul 25:23)

Deuteronomul (8:17) avertizează: „Vezi să nu zici în inima ta: «Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.»” Puterea corupe. Pentru prima dată în 2000 de ani, evreii au putere politică și militară. Puterea se urcă ușor la cap. Uităm că pământul nu ne aparține nouă, ci că noi aparținem pământului, cum spunea rav Menachem Froman. Iar asta e ca vechea vorbă franțuzească: „noblesse oblige.” Obligațiile poporului evreu sunt multe, dar una este repetată în dese rânduri de Tora: aceea de a-l trata bine pe ne-evreul ce locuiește pe pământul său. Promisiunea făcută de Dumnezeu poporului Său nu echivalează cu dreptul absolut de proprietate asupra pământului.

„Dacă veţi asculta de poruncile mele pe care vi le dau astăzi, dacă veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru şi dacă-I veţi sluji din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie târzie, şi-ţi vei strânge grâul, mustul şi untdelemnul.”

Aspectele viații pe pământ sunt împletite între ele și interdependente. Comportamentul moral al poporului aduce ploaia fără de care nu există rod, deci nu există viață. Tora ne învață cum să ne purtăm cu copacii, cu plantele, cu animalele, cu oamenii. Și totul își are rădăcina în același loc, în dragostea față de creația lui Dumnezeu. Dacă ne respectăm rolul, acela de a fi lumină între popoare, de a trăi într-un mod exemplar, respectând legile eterne ale Torei și legile naturale de care depinde viața pe pământ, de a uni fizicul și spiritualul, trupul și sufletul, pământul și Tora, vom îndeplini partea noastră de misiune pentru ca prezența divină să sălășluiască din nou printre noi și pentru ca ruptura cauzată de păcatul lui Adam și al Evei să fie reparată.