Ierusalim - între destin și realitate

Primul rege al Ierusalimului este Malki-Tzedek (Melchisedec tradus în română), rege al Șalemului (Geneza 14:18); numele regelui Ierusalimului în timpul cuceririi de către Ioșua a pământului este Adoni-Tzedek (Ioșua 10:1). Tzedek înseamnă dreptate, corectitudine, virtute, integritate. Simplul fapt că acest cuvânt este inclus în numele ambilor regi indică o conexiune între dreptate și numele Ierusalimului. Radak, comentând asupra versetului Ioșua 10:1, spune: „Toți regii Ierusalimului erau numiți, în acele timpuri, Malki-Tzedek sau Adoni-Tzedek, așa cum este scris, 'Malki-Tzedek, regele Șalemului' – care este Ierusalim. Iar asta deoarece Ierusalimul este un loc al dreptății și al păcii, un loc ce nu poate tolera pentru prea mult timp nedreptatea, oprimarea și actele abominabile.”

Descrierea Ierusalimului este clară în Isaia 1: 26-27: „Voi întoarce judecătorii tai să judece ca la început și sfetnicii tăi ca odinioară. După aceasta te vei putea numi iarăși cetate dreaptă, oraș credincios. Sionul va fi răscumpărat prin judecată și locuitorii săi care se vor întoarce la credință, prin dreptate.”

Reiese deci, că „tzedek” în cadrul numelui regelui Ierusalimului are rol de titlu al regelui Ierusalimului, așa cum faraon este titlul regelui Egiptului și Avimelekh este titlul regelui filistin. De asemenea, este un indicator al obligației regelui de a fi corect și drept, așa cum ni se spune despre David, primul rege evreu al Ierusalimului: „ David a împărăţit peste Israel şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui.” (II Samuel 8:15)

Un nume exprimă esența. Fundamentul dreptății este menit să caracterizeze atât regele Ierusalimului cât și orașul. În aceeași măsură există o identificare a orașului cu regele său -- Ierusalimul este atât scaunul regalității cât și orașul dreptății.„Malki-Tzedek” și „Adoni-Tzedek” pot fi înțelese și ca însemnând „regele Dreptății”, „stăpânul Dreptății”.

„Domnul este înălţat şi locuieşte în înălţime. El umple Sionul de nepărtinire şi dreptate.” (Ieremia 33:5)

 „Căci acolo sunt scaunele de domnie pentru judecată, scaunele de domnie ale casei lui David.” (Psalmi 122)

Existența dreptății permite existența orașului, iar absența dreptății duce la căderea și distrugerea sa.

„Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr, şi voi ierta Ierusalimul” spune Ieremia (5:1).

Prima profeție explicită despre distrugerea Ierusalimului atribuie pedeapsa faptului că principalele instituții de guvernământ -- preoții și profeții (oficiali) -- erau corupți și lipsiți de dreptate.

„Ascultaţi, dar, lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov şi mai mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate şi care suciţi tot ce este drept; voi care zidiţi Sionul cu sânge, şi Ierusalimul, cu nelegiuire! Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi prorocii lui prorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: «Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!» De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Templului, o înălţime acoperită de păduri.” (Mica 3:9-12)

Când profeții vor să descrie corupția morală a Ierusalimului, aceștia compară orașul cu Sodoma: „De nu ne-ar fi lăsat Domnul Oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora. Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!” (Isaia 1:9-10)

O expresie interesantă a contrastului dintre Ierusalim și Sodoma se află chiar în numele regilor. Am discutat deja despre „tzedek” și semnificația sa. Prin contrast, regele Sodomei este numit Bera iar regele Gomorei este numit Birsha. Midrașul explică în felul următor: „Bera” („ra” înseamnă „rău” în ebraică) este cel rău față de Dumnezeu și oameni. Birsha este „cel ce se întrece în răutate.”

Sodoma, al cărei păcat, potrivit lui Ezechiel (16:49) era lipsa de ospitalitate și tratamentul rău aplicat străinilor, celor săraci și aflați la nevoie, reprezenta astfel opusul Ierusalimului, opusul tzedek, al dreptății și virtuții.

Definiția răutății Sodomei este subliniată în profeția lui Ezechiel, care susține, în capitolul 16, că Ierusalimul a devenit chiar mai corupt decât Sodoma:

„Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că sora ta Sodoma şi fiicele ei n-au făcut ce aţi făcut voi, tu şi fiicele tale. Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit. Ele s-au semeţit şi au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, când am văzut lucrul acesta.” (Ezechiel 16:48-50)

Legătura dintre Ierusalim și Templu este clară. La fel ca Ierusalimul, Templul este legat și el integral de ideea de dreptate. Dreptatea din Templu reprezintă vârful sistemului judiciar al Ierusalimului și al țării. Legătura dintre sanhedrin (comisie ce se întrunea la Templu și avea funcție de curte supremă pentru delictele religioase și de academie teologică ce fixa doctrina, stabilea calendarul liturgic și controla viața religioasă a poporului evreu) și Templu este exprimată în mai multe locuri.

În cartea sa ”Kakh Darko Shel Talmud”, judecătorul Zilberg explică semnificația legăturii dintre sanhedrin și Templu, punând-o pe seama diferenței fundamentale dintre rolul judecătorului în legea seculară și rolul acestuia în legea evreiască. În legea seculară este destul loc pentru evaluare în funcție de înțelepciunea, de puterea de judecată a judecătorului. Acest lucru nu se întâmplă în legea evreiască. Aici, rolul judecătorului este acela de a stabili care este legea lui Dumnezeu într-un caz sau altul. Astfel că locația sanhedrinului în apropiere de locul unde sălășluiește Prezența Divină permite judecătorului să descopere cuvântul lui Dumnezeu și să emită o judecată în concordanță cu acesta. De altfel, era stipulat ca locul de judecată să fie aproape de altar.

Templul este un loc al Torei și al judecății, deci, cei ce oficiază acolo au misiunea de a transmite învățăturile Torei și de a judeca. Dat fiind că membrii tribului responsabil cu slujbele religioase, kohanim (preoții), se aflau aproape de locul unde Dumnezeu face ca Prezența Sa Divină să sălășluiască, erau cei mai aproape de locul revelației dumnezeiești. Ei sunt responsabili cu împlinirea cuvântului Domnului, atât prin predarea învățăturilor Torei cât și prin aplicarea cuvântului lui Dumnezeu în nenumăratele aspecte ale vieții de zi cu zi, cum ar fi judecata.

Proximitatea sanhedrinului față de altar nu este deci, un detaliu tehnic, ci unul ce ține de o apropiere fundamentală: kohanim, slujitorii Domnului, sunt aceiași responsabili de revelarea cuvântului Său. Inclusiv veșmintele preoțești sunt o expresie a slujirii Domnului, a slujbei religioase oficiate de kohanim, care are ca scop ispășirea păcatelor, și fiecare piesă vestimentară reprezintă ispășirea unui păcat diferit. Semnificația profundă a veșmintelor preoțești este că ele sunt o expresie externă a calităților interioare ale celor ce le poartă -- justețea și virtutea, și capacitatea lor de a absolvi de păcate.

Profeții (Isaia 2:1-4, Mica 4:1-5, Ioel 3:5, 4:21, Zaharia 9:9-10) au descris judecata ce va avea loc la sfârșitul zilelor în Ierusalim și în Templu. Așa cum Ierusalimul și Templul sunt un loc al judecății la timpul prezent, vor fi locul de judecată și în viitor.

Am subliniat câteva elemente care fac din atributul dreptății unul inerent Ierusalimului. Orașul întruchipează cele trei instituții centrale ale suveranității: Templul, sanhedrinul și regalitatea. Există o legătură fundamentală, internă între regalitate și justiție: regalitatea este recipientul prin care justiția se poate manifesta la nivel național. Asta nu înseamnă că dreptatea trebuie să fie limitată la acest spațiu. A te purta drept și corect nu este condiționat de un loc anume, omul trebuie să se comporte în acest mod peste tot, pe Pământul Sfânt și în afara sa. Totuși, Ierusalimul este un loc ce exprimă și este visceral legat de sursa și ideea dreptății, iar absența dreptății duce la distrugerea sa. Unicitatea Ierusalimului este întâlnirea dintre locul suveranității pământești și locul Suveranității Divine. Ierusalimul, orașul, marchează suveranitatea lumească, terestră, muritoare, în timp ce Templul reprezintă  locul suveranității lui Dumnezeu. Moștenirea întregului Eretz Yisrael de către poporul evreu depinde de dreptate, așa cum spune Deuteronomul (16:20):  „Să urmezi cu scumpătate dreptatea, ca să trăieşti şi să stăpâneşti ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.”