A fi sau a nu fi BDS - visând la o singură țară

Depănam amintiri eu cu mine și mă gândeam la povestea cu BDS-ul -- mișcarea de boicotare a produselor fabricate în Israel și coloniile israeliene din Cisiordania, pentru cine nu e familiarizat cu terminologia. Celor ce sunt împotriva BDS le spun că dacă boicotarea nu e normală, ocupația teritoriilor pe care legea internațională le desemnează palestiniene este și mai puțin normală. Cu toate acestea, nu sunt unul dintre cei ce practică boicotul (deși sunt destui evrei care o fac -- Jewish Voice for Peace este una dintre organizațiile care sprijină mișcarea BDS), dar respect opțiunea celor care aleg să o facă. Boicotul este un drept garantat de legea internațională, deci este un instrument perfect legitim. Africa de Sud în era apartheidului a fost boicotată, URSS-ul a fost boicotat, Germania nazistă a fost boicotată, în Statele Unite s-a practicat boicotul și așa mai departe -- istoria e plină de exemple. Boicotul e o formă non-violentă de protest. Mă întreb dacă nu cumva Israelul -- și când spun Israel, mă refer acum la politicienii săi -- dorește să împiedice această formă de protest tocmai pentru că este non-violentă. Armata nu are cum să lanseze represalii împotriva campaniilor pașnice de protest. Armata poate răspunde cu violență doar la violență, de aceea se și caută pretexte, uneori se inventează atunci când nu există. Se știe că IDF-ului îi place să provoace -- e suficient să-i arzi o palmă unui soldat și te-ai trezit după gratii. De aceea este în interesul politicienilor perverși să le răpească palestinienilor modalitățile pașnice de protest, lăsându-le acestora doar posibilitatea de a răbufni violent.

Întorcându-mă acum la amintirile mele, una dintre ciudățeniile pe care le-am remarcat având experiența relativ scurtei colaborări cu un ONG palestinian, este că cei din organizație (cele, deoarece organizația era alcătuită doar din femei) nu practicau boicotul. Nu am discutat despre asta, dar mi-au atras atenția sticlele de Sprite și Coca Cola din frigiderul biroului organizației. De fapt și în magazinele din partea arabă a Ierusalimului puteai găsi surprinzător (pentru mine) de multe produse israeliene. Mărturisesc că asta era una din plăcerile mele vinovate în lunile de primăvară-vară petrecute în dogoritorul Ierusalim -- după ore de umblat în soare și praf, nu visam la altceva decât la o sticlă de Cola Zero rece ca gheața. Mint. Visam la o căldare plină cu Cola Zero. La o piscină plină cu Cola Zero mai bine. Da, știu că nu e sănătos, dar îmi place și cu asta basta. Dar nu ăsta e motivul pentru care nu practic boicotul. Nu din lene sau slăbiciune pentru sucurile artificiale, toxice. Nu practic pentru că atunci când merg la Ierusalim, am nevoie de produse kosher, pe care le găsesc doar în partea israeliană a orașului. Și nu îmi place să fiu ipocrită. De când am fost prima oară în Ierusalim, știam că am să mă învârt și în partea de Vest. Unele lucruri kosher se găsesc (tot spre surprinderea mea) și în magazinele arăbești, dar nu pot găsi acolo tot ce am nevoie. Apoi mai sunt cărțile de care am nevoie. Și cumva nu are sens. Ăsta e un subiect pe care l-am mai tot discutat cu diverși oameni...Dacă pot să citesc literatura sau să ascult muzica -- în general să admir arta unor oameni care au avut viziuni antisemitice, cum ar fi un Celine, un Ezra Pound (de poezia lui Ezra Pound am să rămân îndrăgostită până am să mor), atunci mi se pare firesc să pot admira inclusiv arta israeliană, chiar dacă autorii ei sunt sioniști cu a căror politică nu sunt de acord. Am divagat, știu. Ei, m-a deranjat însă când colegul apartamentului pe care ONG-ul l-a închiriat pentru colaboratorii săi străini (poveste lungă, inițial mi-au spus că doar eu voi sta acolo, după care mi-au băgat un bărbat străin în casă fără să mă întrebe măcar), un american stabilit în Spania, cameraman, mi-a reproșat că îmi fac cumpărăturile în Israel. A avut chiar îndrăzneala de a-mi spune că nu știe ce să creadă despre mine, că îmi pune la îndoială devotamentul față de cauza palestiniană. I-am spus, dude, am nevoie de produse kosher care nu cresc aici în boscheții din Qalandiya, chill the fuck up. Iar dacă nici măcar palestinienii nu se omorau cu BDS-ul, nu văd de ce m-aș fi omorât eu. Înțeleg că cei care muncesc în Israel (și am întâlnit; nu mulți, dar am întâlnit de exemplu vânzătoare palestinience în supermarketurile israeliene) o fac din nevoia de a supraviețui, că sunt mai bine plătiți. Dar a bea Coca Cola nu e o prioritate. Dincolo de produsele kosher de care aveam nevoie, era și pentru mine o problemă de supraviețuire. Ierusalimul e scump ca naiba. Din alocația lunară ce mi-a fost promisă (500 de dolari adică), am văzut un sfert. În supermarketurile israeliene găseam destule articole semnificativ mai ieftine decât în magazinele palestiniene.

Mă enervează să tot spun asta: magazine israeliene/magazine palestiniene; israelian/palestinian. E o singură țară acolo. Și evreii sunt tot palestinieni, că așa s-a numit țara. Palestinieni sunt și musulmanii și creștinii și evreii. Nu mai cred în posibilitatea existenței a două țări pe pământul ăla. Nici nu mai vreau. Sigur, nu contează ce vreau eu, că eu nu stau acolo, eu îmi dau cu părerea, atât. Dar întrucât blogul ăsta e locul meu de joacă, vorbesc despre mine. Despre visele și dorințele și speranțele mele. Iar visele, dorințele și speranțele mele sunt legate de pământul ăla sfânt unde îmi imaginez oamenii trăind laolaltă, evrei, musulmani, creștini. Visez la o singură țară. Nu știu cum i-aș spune. Poate trebuie găsit un nume nou, habar n-am. Visez la zidul ăla odios dărâmat. Punctele de control desființate. Îmi doresc să nu mai văd soldați hotărând cine unde are dreptul să meargă, percheziționând autobuze, legitimând oamenii; îmi doresc să nu mai văd blindate ale armatei patrulând străzile, să nu mai văd mitraliere la jumătate de metru distanță de scaunul unde stau sau pe umărul civililor când merg în mall; îmi doresc să nu mai aud de atacuri, de oameni uciși. Am locuit și în Est și în Vest. Nu mai vreau Ierusalimul divizat. Nu mai vreau zone care sunt off-limits pentru un anumit segment de populație, nu mai vreau segregare în funcție de religie sau etnie. Vreau Ierusalimul, Orașul Etern, locul unde celestul întâlnește terestrul, orașul lui Dumnezeu, liber, eliberat. Eliberat de ziduri, eliberat de ură. Vreau pace. Am obosit de sânge și moarte. Voi nu? Nu vreau decât să iubesc în pace.