Despre porunci și halakha

Evreul îl slujește pe Dumnezeu în două feluri: 1) îndeplinind poruncile Torei; 2) trăindu-și viața obișnuită -- mâncatul, dormitul, afacerile și orice alt aspect al vieții cotidiene -- ca pe un exercițiu al trăirii divinului și servirii scopului divin al creației.

Studiul Torei are două scopuri. Primul este cunoașterea Torei. Al doilea este rafinarea personalității prin studiu. Pentru atingerea scopului de modelare a personalității pentru transformarea omului într-un slujitor al Domnului, accentul nu cade pe cunoașterea Torei, ci pe însuși efortul și pe truda acțiunii propriu-zise de studiere.

Rabbi Moshe Glasner spune că cine dorește să nu deformeze adevărul trebuie să ajungă la concluzia că explicația Torei a fost transmisă oral, cu interdicția de a fi transpusă în scris pentru a nu o fixa într-o formă imobilă pentru toate generațiile și pentru a nu lega mâinile înțelepților fiecărei generații, împiedicându-i astfel să explice versetele așa cum le înțeleg ei.Fiindcă acesta este singurul mod prin care se poate stabili eternitatea Torei, deoarece schimbările ce au loc în diversele generații, ideile lor, situațiile lor, starea lor fizică și morală, necesită schimbări ale legii, decretelor și amendamentelor.

Astfel că studiul Torei implică două chestiuni: prima este podoaba Torei -- aspectul său revelat, veștmântul Torei. După cum spune tradiția: „Acestea constituie însăși substanța Torei” și după cum explică Zoharul: „Interzice și permite -- aceasta este podoaba Torei.” Și la fel ca o mireasă după ce s-a împodobit și s-a înveșmântat...așa e și intimitatea și comuniunea cu aspectele cele mai profunde ale Torei care este Tora Domnului. Trebuie să te agăți de El cu devotament, tânjire și dorință...Așa vei înțelege [ce a spus Chazal]: «Omul trebuie mereu să se implice în studiul Torei nu pentru studiul în sine» -- deci pentru veștmintele Torei care sunt numite podoabele Torei...el va veni  [să studiezeTora] de dragul Torei, ceea ce implică devotamentul, tânjirea și dorința pentru Cel Binecuvântat.” (Toledot Ya'akov Yosef, Shelach)

Principalul obiectiv al studiului Torei este dezvoltarea acelor emoții care sunt direcționate către Dumnezeu, de a tânji spre El și a-I dori intimitatea. Studiul în sine -- „aspectul revelat al Torei” -- este perceput ca o „împodobire” periferică a Torei, ce ascunde adevăratul scop intrinsec al studiului, care este intimitatea mistică cu Dumnezeu.

Cunoașterea halakhică nu rămâne închisă în intelect...Ideea se transformă într-o experiență furtunoasă, clocotitoare; cunoașterea -- în focul religiei; obediența halakhică meticuloasă și specifică -- în dragoste tânjitoare ce arde cu o flacără sfântă; zeci de mii de litere negre -- înghesuite în grămezi peste grămezi de legi, explicații, obiecții, probleme, concepte și reguli -- pogoară din mintea senină și rece, ce se sprijină pe abstracțiile sale subtile și pe ordinile sale sistematice, într-o inimă tremurândă, fremătătoare, și se rostogolesc în scânteile focului sublimei experiențe ce îl împinge pe om spre Creatorul său. (Rav Soloveitchik, Divrei Hashkafa)

Și halakha face posibilă apropierea de Dumnezeu. Mai întâi, omul halakhic Îl cunoaște pe Dumnezeu prin Tora Sa, prin adevărul cunoașterii halakhice. Există adevăr în halakha, există o epistemologie halakhică, există o gândire halakhică, (...) există înțelepciunea Torei. Toate acestea sunt înrădăcinate în voința Celui Sfânt, binecuvântat fie Numele Său, cel ce ne dezvăluie Legea. Prin intermediul lumii ideale, în care creația și reglementarea se îmbină, fuzionează, se apropie omul de Dumnezeu. Nu avem nevoi nici de miracole, nici de minuni pentru a dovedi existența lui Dumnezeu, halakha însăși este martora existenței Creatorului său. Să ne înțelegem, putem găsi în halakha și o apropiere de Dumnezeu la nivel practic, o apropiere prin înfăptuirea poruncilor într-o manieră concretă. Dar această abordare vine numai după primul tip de apropiere. Prima apropiere de Dumnezeu este relația ideal - normativ - teoretic ce are întâietate între Dumnezeu și omul halakhic. (Ravi Soloveitchik, Halakhic Man)

Când omul se afundă în clarificarea legii eterne a lui Dumnezeu, el interiorizează recunoașterea suveranității divine și datoria de a avea frică de Dumnezeu și de a se supune poruncilor Sale. Studiul legii lui Dumnezeu -- legile, nu acele principii conceptuale ce nasc bucurie și identificare -- implantează în sufletul omului întâlnirea sa cu Dumnezeu de pe poziția de Stăpân, de poruncitor. La asta se referă Rav Soloveitchik atunci când vorbește de întâlnirea „normativă” cu Dumnezeu. În scrierile sale, Rav Soloveitchik povestește cum experiențele iubirii și identificării au și ele loc în studiul Torei, mai ales prin creativitatea cu care este dotat cel ce studiază Tora. La asta se referă atunci când vorbește de „creația și reglementarea care se îmbină.” Studiul legii divine ce lasă loc pentru exprimarea creativității umane este „formula câștigătoare” a iudaismului.

Tora a fost dată pentru a rafina ființa umană. Tradiția spune că obișnuința devine o a doua natură. Și un act formal, mecanic, cu puțină (sau chiar zero) conștientizare a semnificației sale, are un efect asupra viziunii și caracterului celui ce îl execută. Cele 613 porunci ale Torei transformă lumea fizică în ceea ce Midrașul numește „un sălaș pentru Dumnezeu” -- un loc ce înglobează și slujește adevărul divin.

Fiecare act de împlinire a unei porunci (mitzvah), prin virtutea faptului că este împlinirea unei porunci divine, creează o legătură între omul ce îndeplinește porunca și Cel ce a poruncit-o. „Mitzvah” înseamnă și „poruncă” și „conexiune”. Fiecare poruncă e un exercițiu de nulificare: omul își anulează voința sa în fața voinței lui Dumnezeu.

Midrașul spune în felul următor: „Dumnezeu a dorit un loc în care să sălășluiască, situat în spectrul de jos al lumilor.”  A dorit un loc îndepărtat de El, o lume neospitalieră față de prezența Sa -- cu alte cuvinte, o lume mundană, fizică -- și a dorit ca omul să transforme această lume într-un sălaș pentru prezența Sa manifestă. Sufletul și Tora au coborât din ceruri pe pământ, dar este o „coborâre cu scopul ascensiunii.”

Baal Shem Tov spune „Dumnezeu face spiritualul fizic; evreul face fizicul spiritual.” Când un evreu execută o poruncă divină, folosindu-se de facultățile sale fizice și de elementele mediului său fizic pentru a împlini voia Domnului, el inversează practic, actul creațional. Dumnezeu a proiectat mai întâi de la Sine potențialul spiritual al creației și apoi l-a întruchipat într-o realitate fizică; invers, o poruncă penetrează mundanul obiectului său pentru a revela spiritul din interiorul său; redefinește realitatea în termeni de esență și funcție divină a acesteia.