Aproapelui meu evreu

Mă adresez strict evreilor care mă urăsc sau disprețuiesc fie pentru că nu sunt lacheul lui Netanyahu&co, fie pentru că am adoptat iudaismul ca religie. Nu mă interesează ce părere aveți despre decizia mea de a îmbrățișa religia în care voi v-ați născut. N-aveți decât să mă bârfiți cât vreți în grupurile voastre sioniste. Că voi nu mă considerați evreică, mă doare fix în cot. Nu sunteți voi în măsură să decideți că sunt sau nu. Nici un evreu nu e în măsură să decidă asta în afară de rabinii din Beith Din-ul în fața căruia am apărut. Deci, mucles. Părerea voastră e fix atât, o părere. Care, din fericire, nu contează. Voi rămâneți cu părerea, eu rămân cu realitatea. Dar așa, în caz că vă pică ochii pe textul ăsta, de curiozitate: nu vă e rușine? Nu vă e rușine, când știți foarte bine că Tora și Talmudul interzic să vă purtați urât cu un convertit, să îl faceți să se simtă „mai puțin evreu” decât voi? Nu, nu am nevoie de „aprobarea” voastră. Credința mea e între mine și Hashem. El e singurul care mă poate judeca. Nu, nu am să am niciodată sângele „vostru.” Nu e ceva ce pot alege, nu mi-am ales religia în care m-am născut. Nici voi nu ați ales-o. Dar pot și am ales să trăiesc după legile Torei și după cele 613 de mitzvot. Iar metafizic și spiritual, fie că vă convine vouă sau nu, și eu, și voi suntem copiii lui Abraham și ai lui Sarah. Get used to it! Cel mai amuzant (într-un mod foarte ironic) este că majoritatea evreilor care îmi spun sau gândesc despre mine că nu sunt evreică nici măcar nu sunt credincioși. Nici nu cred și nici nu se roagă lui Dumnezeu. Nu vreau să mă laud, jur, dar eu am învățat un alfabet nou și o limbă nouă ca să pot să mă rog așa cum trebuie să se roage orice evreu, în limba sacră, în limba strămoșilor. Iar niște unii pe care îi doare în cot și de Moise și de Tora și de Dumnezeul lui Abraham, Itzhak și Yaakov îmi spun mie că nu sunt evreică. Again, deal with it. V-am pupat puișori, hai, șalom!