luni, 8 ianuarie 2018

O perspectivă hasidică asupra creației partea a 2-a




În iudaism, cel mai sacru nume al Domnului este reprezentat de tetragrama Yod Heh Vav Heh. Acest nume, Hashem (Numele) sau Shem Hamephorash (Numele Special) nu se pronunță niciodată și nici nu se cunoaște pronunția sa exactă. Se spune că doar Marele Preot avea voie să-l pronunțe, numai când se afla în Templu și numai în binecuvântarea preoțească (Birkat Kohanim). Tetragrama indică faptul că Dumnezeu e atemporal și infinit, literele celui mai sfânt Nume al Domnului sunt aceleași cu ale frazei Hayah, Hoveh, Yihyeh, Cel ce a fost, Cel ce este, Cel ce va fi.

În mistica evreiască există patru lumi ce au luat naștere după momentul Tzimtzum (contracția sinelui divin), patru stadii ale creației, fiecare corespunzând uneia dintre cele patru litere ale celui mai sacru Nume al Domnului.

Prima lume, primul nivel al conceptualizării este un stadiul inițial în care Sefirot (canalele forței divine creatoare de viață prin care esența divină se dezvăluie omenirii) devin evidente. Această lume se numește Atzilut (în ebraică „a emana din”). Această lume este deci prima fază după contracția luminii divine infinite (Ohr Ein Sof). Odată ce a fost făcută posibilă creația finită prin contracția luminii infinite, s-au putut contura diferite trăsături sau atribute ale lui Dumnezeu. Torah folosește diferite nume ebraice pentru Dumnezeu. Ele sunt de fapt nume ce descriu diversele Sefirot. Lumea Atzilut încă se află în sfera infinitului și fiecare Sefirot este infinit în această lume. Ce este nou însă, față de stadiul anterior al creației este diferențierea fiecărei Sefira. Fiecare dintre aceste Sefirot devine identificabil în sine. În faza anterioară, deși exista posibilitatea creației, era complet obturată de Ohr Ein Sof. În lumea Atzilut, tot ce poate fi simțit este Divinul. Totuși, nu avem o existență independentă aici. Această lume corespunde primei litere a tetragramei, Yod. Această literă are forma unui punct și este cea mai mică literă din alfabetul ebraic. Este punctul chintesențial din care se poate dezvolta existența ulterioară.

În stadiul următor, ceva a fost creat, deși numai în teorie. Această lume se numește Beriah (creație). Această lume ia manifestarea inițială a Sefirot din Atzilut și creează cu ele o formă de existență ce începe să fie independentă. Ce se simte în această lume este tot Divinul, dar, spre deosebire de lumea Atzilut, în Beriah există ceva în afara lui Dumnezeu care Îl simte, fiind în același timp complet anulat de El. Beriah este numită și „Tronul Divin” -- Kisei Hakavod. În esență, un tron este un scaun în care omul se lasă în jos. Tronul Divin simbolizează ideea Divinului ce se lasă în jos pentru a veni în contact cu lumile. Tot în Beriah găsim creația sufletelor și a celor mai elevați îngeri. Îngerii (malachim) nu sunt creaturi cu aripi albe ce zboară în cer. Ei pot fi concepuți asemenea unor conductori ai fluxului de energie divină. Ei acționează ca agenți prin care energiile circulă în lume. Îngerii din Beriah se numesc serafimi. Lumea Beriah este si Grădina de sus a Edenului, sălașul sufletelor vrednice de locui în cel mai sublim regat ca răsplată pentru eforturile lor în lumea asta.

Următorul stadiu este lumea Yetzirah (formare). Aici unt trasate planurile finite pentru creația concretă. Întregul proiect nu mai este doar un concept și se fac pași concreți pentru înfăptuirea ideii. Aici se află Grădina de jos a Edenului, sălaș pentru sufletele ce merită să se încălzească la lumina divină. Aceasta este împărăția îngerilor numiți Chayot Hakodesh (literalmente „ființe sfinte”).

Și în final avem lumea a patra, Assiyah (lumea acțiunii), unde creația este înfăptuită. Fluxul creativ divin din lumea Yetzirah curge prin îngeri întru crearea a patru regate: mineral, vegetal, animal și uman. Sefira dominantă în lumea Assiyah este Malchut. Machut sugerează suveranitatea -- ideea unui rege îndepărtat împărățind asupra supușilor. Assiyah este lumea în care creația are o formă de independență totală, fiind totuși locul unde subiecții Îl acceptă pe Dumnezeu ca Rege.

Este cumva o lume a paradoxurilor. Stăpânul Creator, supremul artist, a înfăptuit cea mai frumoasă și diversă creație. Este creația lui Dumnezeu și numai a lui Dumnezeu, dar Dumnezeu este ascuns așa încât creațiile Sale nu sunt conștiente de Creatorul lor. Cumva, în această lume este posibilă negarea totală a prezenței lui Dumnezeu, deoarece El este complet ascuns. Această ascundere totală este ceea ce permite lumii să fie un tărâm al liberei alegeri, unde mâna lui Dumnezeu uneori este vizibilă, alteori este ascunsă. Această lume este scopul suprem al creației și aici dorește Dumnezeu ca ființele pe care le-a creat să-I creeze la rândul lor sălaș. Acest lucru se realizează prin aderența la Tora și porunci. În Tora, Dumnezeu a comunicat adevărul creației și a furnizat o cale spre care oamenii pot naviga fluctuantele ape ale vieții.

În lumile superioare, ceea ce se manifestă este Lumina Divină. Manifestări ale abilității creative divine, raze de soare. Însă, în lumea aceasta în care trăim, lume în care nu putem percepe Lumina manifestată precum în lumile superioare, putem aprecia cu adevărat esența lui Dumnezeu (Atzmut). În această lume ne percepem ca fiind separați și distincți de fluxul dumnezeirii și acest sentiment al separării ne permite să întrezărim esența lui Dumnezeu într-un grad mai mare. În lumile superioare am fi orbiți de Lumina Divină. Cu cât cineva se înalță mai mult din punct de vedere spiritual, fie în Grădina de jos sau sus a Edenului, cu atât mai sublimă este revelația și mai orbită persoana. Totuși, de pe pământ, putem aprecia soarele mai bine. Exact aici, unde are loc o eclipsă totală a Luminii Divine, observatorul poate veni în contact cu însăși esența.

Referințe:
 Rabbi Nissan Dovid Dubov, Chabad

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.