Război și pace în timpuri biblice

Când evreii au părăsit Egiptul, Amalec a fost prima națiune care i-a atacat. Faraonul egiptean a fost dușmanul fizic, stăpânul de sclavi. Amalec este dușmanul spiritual, cel ce stă între evrei și Sinai, blocându-le drumul spre Tora, discreditându-le credința, batjocorind-o. Imediat după ieșirea din Egipt, evreii erau entuziasmați și credința lor se afla la cote înalte. Aveau încredere în Dumnezeu cu inocența unui copil și aveau credință că vor învinge toate obstacolele ce stăteau în calea lor. Cinicul Amalec a venit să le distrugă această credință. 

Copilul are credință într-o putere superioară în mod natural. Atunci când vine adultul și impune minții imature viziunea-i cinică și rece, hiper-raționalistă, îi distruge iremediabil inocența. Odată dispărută, această credință inocentă poate fi redescoperită numai printr-un efort al voinței; întorcând spatele raționalismului în mod deliberat și dărâmând barierele scepticismului. Ceea ce odată era instinctiv, acum trebuie să devină deliberat.

„Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt: cum te-a întâlnit pe drum şi, fără nicio teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri. Când îţi va da Domnul Dumnezeul tău odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii care te înconjoară, în ţara pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-o dă ca moştenire şi spre stăpânire, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta.” (Deuteronom 25:17-19)

Dumnezeu nu a poruncit ca Amalec, a cărui esență era plantarea îndoielii în existența supravegherii divine, să fie pur și simplu expulzat, ca ceilalți dușmani ai copiilor lui Israel. Tradiția spune „Nu este bucurie mai mare decât eliminarea îndoielii.” Celelalte nații -- și ce reprezintă ele pe plan spiritual în viziune mistică, elemente ale caracterului uman precum mânia, trufia, lenea, desfrânarea, nesăbuința, invidia, ce pot fi modelate, corectate, ajustate așa încât pot fi transformate în calități -- nu aveau nevoie să fie anihilate, ci numai cucerite și aduse în spectrul sacrului.

Lumea din timpurile biblice nu evoluase la stadiul la care popoarele apreciau pacea ca valoare (deși, dacă ne uităm azi în jurul nostru, cam greu să susținem că națiile au evoluat vreodată la acest nivel), deci Tora trebuia să-i învețe pe copiii lui Israel să prețuiască viața și demnitatea umană trăind în sânul unei lumi sălbatice. Când aceștia au ieșit din exilul babilonian, nu li s-a mai poruncit să distrugă populațiile pământului, deoarece națiunile originale nu mai existau. Persia a transformat lumea dintr-o adunătură de orașe-state hărțuindu-se în permanență, într-o competiție între adevărate imperii. Porunca inițială s-a interiorizat. În loc să ne războim cu lumea din jurul nostru, ne este poruncit să luptăm cu răul din interiorul nostru. Eliminarea lui Amalec este singura poruncă ce rămâne valabilă până la venirea lui Mesia, dar nu mai putem identifica un grup anume de oameni drept poporul lui Amalec. Porunca este mai degrabă direcționată spre eliminarea răului incorigibil, la modul general. În centrul tuturor trăsăturilor umane negative se află intoleranța existențială -- ura față de un trib sau o persoană nu din cauza unui atribut al răului, ci pur și simplu pentru că există. Asta este Amalec. Într-un mod aproape ironic, povestea eliminării triburilor biblice ne învață că ceea ce trebuie să distrugem este intoleranța. Porunca este relevantă astăzi și în ceea ce privește lupta noastră cu îndoiala, cu Amalecul nostru interior. Amalec nu își are locul în Israelul interior al fiecăruia, în sufletul nostru care știe cu certitudine că Dumnezeu există.

De aceea Tora începe cu axioma că întreaga lume este a lui Dumnezeu -- „La început a făcut Dumnezeul cerurile și pământul.” Fiecare creatură, fiecare element și obiect, fiecare forță, fenomen și posibilitate au fost create de Dumnezeu pentru un scop sacru. Misiunea noastră în viață este de a „cuceri pământurile celor șapte popoare” și a le transforma într-un „Pământ Sfânt”, o lume pătrunsă de binele și perfecțiunea Creatorului său.

De fiecare Paște evreiesc rostim cuvintele ”B'khol dor vador chayav Adam l'rot et atz'mo k'ilu hu yatza Mimitz'raim.” „În fiecare generație omul trebuie să se uite la sine ca și când el personal ar fi ieșit din Egipt.” Într-un sens mai larg, universal, fiecare avem un Egipt al sclaviei din care să ne eliberăm, un Amalec cu care să ne luptăm și un Israel interior unde să sălășluiască lumina divină.

Referințe: Rabbi Lazer Gurkov, Rabbi Avraham Brandheim, Rabbi Tzvi Freeman