Poporului lui Yisrael, cu dragoste

Poporul lui Israel  -- și când spun popor, mă gândesc la „definiția” lui Yeshayahu Leibowitz care scria că „Istoricul popor evreu era definit nu ca rasă, nici ca popor al acestei sau celeilalte țări sau al acestui sau celuilalt sistem politic, nici ca popor ce vorbește aceeași limbă, ci ca popor al iudaismului Torei și poruncilor sale, ca popor cu un mod de viață specific, atât pe plan spiritual cât și practic, un mod de viață ce exprimă acceptarea legământului cu Tora și poruncile sale” -- deci, poporul, nu entitatea politică, nu statul lui Netanyahu, pe care l-am cunoscut prin Tora și iudaism, din care am ales să fac parte și pentru care (ca orice evreu credincios, de altfel) mă rog zilnic, reprezintă un ideal frumos. Un ideal în care îmi doresc (și sper) ca fiecare evreu, sionist, nesionist să își dorească să se regăsească.

„Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.” (Exodul 19:5-6)

Dacă a fi ales înseamnă a fi sfințit, a fi sfințit înseamnă a ți se porunci, a fi binecuvântat cu oportunitatea de a-L sluji pe Dumnezeu prin ascultarea cuvântului Torei și al celor 613 porunci. De aceea bărbatul evreu îi mulțumește lui Dumnezeu în fiecare dimineață pentru că: 1) L-a făcut evreu, nu gentil; 2) L-a făcut om liber, nu sclav; 3) L-a făcut bărbat, nu femeie. Aici antisemiții vor cu orice preț să vadă o manifestare rasistă. Dar ideea din spatele vorbelor nu este că evreul mulțumește lui Dumnezeu că l-a făcut evreu, deci superior, nu. Nici bărbat, deci superior femeii. Îi mulțumește pentru că, spre deosebire de gentil, de sclav și de femeie, are mai multe porunci căruia să i se supună. Iar asta este o onoare și oportunitate pentru care se cade să fii recunoscător. E adevărat că există și evrei, din păcate, care se simt superiori doar pentru că sunt evrei, deși conștientizarea faptului că Dumnezeu te-a ales să Îl servești ca evreu, prin cuvântul Torei și cele 613 porunci, se face cu smerenie deplină, cu umilință aproape.

Toate binecuvântările (b'rachot) evreiești încep cu următoarele cuvinte: "Barukh atah Hashem Eloheinu melekh ha'olam, asher kid'shanu b'mitzvotav..." Binecuvântat ești Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Regele universului, care ne-ai sfințit cu poruncile Tale. Cuvântul ebraic „kedosh”, însemnând sfânt, implică o separare, o distincție, așa cum afirmă Leviticul (20:26): „Să-Mi fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt şi v-am deosebit de toate popoarele, ca să fiţi ai Mei” și se referă la interacțiunea evreului cu tot ce ține de viața sa, de mediul înconjurător și de lume, și la „umplerea” cu sfințenie a tuturor aspectelor ce țin de viață -- de la alimentație la agricultură, la afaceri, relații umane, moralitate a sexualității și așa mai departe. Sfințenia este un dar al harului lui Dumnezeu. Sfințenia este un mod de viață care nu tolerează și nu cultivă păcatul.

Poporul ales de Dumnezeu ca al Său nu are nimic de-a face cu superioritatea rasială sau egocentrismul, ci cu un sens al unei responsabilități unice și cu ideea unei datorii și obligații divine.

”Barukh atah Hashem Eloheinu melekh ha'olam asher bachar banu mikol ha'amim v'natan lanu et Torato”, sunt cuvinte ce fac parte din rugăciunea evreiască zilnică. Binecuvântat ești Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Regele universului, care ne-ai ales dintre toate popoarele și ne-ai dat Tora. ”Ki mi-Tzion teitzei Torah, ud'var Hashem mi-Yerushalayim”. Căci din Sion va ieşi Legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim. (Isaia 2-3)

Suntem aleși de Binele suprem pentru a face bine, aleși de Dumnezeu pentru copilul lui Dumnezeu, pentru văduvă, pentru orfan, pentru străin. Suntem aleși pentru a declara cu vorba și cu fapta, de a afirma cu recunoștință și bucurie că am fost aleși nu pentru o viață a succesului iluzoriu și a plăcerilor superficiale, ci pentru o viață a adevărului sacru și a înțelesului profund.

”Ki rov ma'aseyhem tohu, vimey chayeyhem hevel l'fanekha , umotar ha'adam min hab'heimah ayin, ki hakol havel.” Căci majoritatea faptelor lor sunt inutile și viețile lor sunt goale în fața Ta, „şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune.” (Eclesiastul 3:19).

Dar noi suntem poporul Tău, membrii legământului, copiii lui Avraam...”Aval anach'nu am'kha, b'nei v'ritekha, b'nei Avraham...”, de aceea suntem obligați să Îți mulțumim, să Te lăudăm, să Te preaslăvim...”L'fichach anach'nu chayavim l'hodot l’kha, ul'shab'chakha, ul'faer'kha...”

”Ash'reynu mah tov chel'keynu umah na'yim goraleynu, umah yafah yerushateynu. Ash'reynu sheanach'nu mash'kimiym uma'arivim, 'erev vaboqer v'omrim pa'amayim b'chol yom: Sh'm'a Yisrael, Hashem Eloheinu, Hashem Echad!” Fericiți suntem noi -- ce bună e zestrea noastră, ce destin minunat avem, ce frumoasă e moștenirea noastră! Fericiți suntem căci ne trezim devreme și stăm până târziu, dimineața și seara și proclamăm de două ori pe zi: Ascultă Israele, Hashem e Dumnezeul nostru, Hashem e Unul și Unicul.

(O paranteză: insist cu citatele în ebraică dintr-un motiv foarte bine întemeiat. Pentru că văd răspândite în mediul online tot felul de idei atribuite iudaismului de te miri cine, niște citate rupte de întreg, mai ales la Talmud, acolo e nebunia cea mai mare și e cu atât mai absurd cu cât Talmudul este un text extraordinar de dens, cu foițe peste foițe peste foițe, un labirint al contextelor care exact când credeai că ai dat de o ieșire te duce în alt labirint, un text pentru studiul căruia bărbatul evreu se pregătește niște ani din viață doar ca să-l înceapă, ca să-și creeze o bază a cunoștințelor care să-i permită a înțelege ceva din studiul talmudic, studiu ce nu se încheie câte zile are și vine câte unul care se crede expert pentru că a citit un blog și a văzut 3 filmulețe pe YouTube, scoate o pietricică mică de pe fundul oceanului și crede că a cuprins cu mintea tot ce se află în imensitatea apei. Deci de-asta citez în ebraică, pentru a lucra direct pe text.)

Sintagma se referă la evrei ca fiind „aleși” pentru a reaminti lumii de mesajul monoteistic al lui Avraam și de un cod moral, un sistem de etici care a modelat și e menit să modeleze în continuare lumea din jurul nostru, înălțând astfel omenirea (evrei și ne-evrei deopotrivă) din punct de vedere spiritual. Isaia (42-6) ne lămurește mai departe: „Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire și Te voi lua de mână, Te voi păzi și Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor. Să deschizi ochii orbilor, să scoți din temniță pe cei legați și din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric.”

Să fii Lumină deci, să te ridici la nivelul cerințelor etice ale legământului cu Domnul și să răspândești aceste învățături etice în lume. Nicăieri Tora nu vorbește de un militarism care îi oprimă pe cei mai neajutorați, nicăieri nu vorbește de aroganță și dominare prin forță armată, ci numai despre un exemplu moral, despre un ideal profetic de o corectitudine absolută.

Mult mai mult decât o regulă de urmat, mult mai mult decât o simplă legătură, o poruncă este un portal prin care Dumnezeu intră în viețile noastre. Nu trăim în umbra, ci în Lumina lui Dumnezeu. O poruncă împlinită este o formă de rugăciune, o metodă de apropiere de Dumnezeu. O rugăciune sub forma unei fapte. Când împlinim o poruncă intrăm pe un culoar ce ne conectează la Cel Sfânt, binecuvântat fie Numele Său, la Cel ce ne poruncește să fim buni și iubitori. Este o mișcare de ascensiune, aliyah în ebraică.

O relație de iubire are dimensiuni atât orizontale, cât și verticale: a-l trata pe aproapele tău cu blândețe, cu bunătate, în relația dintre om și om înseamnă a-ți afirma devotamentul față de Dumnezeu în relația om-divinitate. Creată după chipul și asemănarea Domnului, ființa umană este creată după chipul și asemănarea poruncilor, după chipul și asemănarea Torei. Trup și suflet. Tora scrisă și Tora orală. Deoarece fiecare parte a trupului este legată de o poruncă, fiecare parte a trupului este conectată la Tora.

Tora ne învață că Dumnezeu pune în fața noastră binele și răul, viața și moartea și că El ne poruncește să alegem viața. „Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta.” (Deuteronom 30-19) Alegând viața nu alegem numai a trăi, alegem să afirmăm sanctitatea unei vieți ce își are originea în Cel Sfânt, în Cel ce se numește Tora, în Tora ce se numește Viață. Nu suntem liberi să alegem între bine și rău, trebuie să alegem binele. Asta nu înseamnă că nu putem alege răul, putem, dar este greșit să o facem. Făcând bine, participăm la viața Binelui. Nu credem în Dumnezeu, ci Îl trăim pe Dumnezeu făcând bine, trăind Binele. De aceea tradiția ne învață că o faptă născută din Tora este mai prețioasă decât studiul Torei -- fiecare suflet ce trăiește binele devine o ramură a „Copacului Vieții” care este Tora. Talmudul spune: „Tora a fost dată în patruzeci de zile și sufletul se formează în patruzeci de zile: îngrijit va fi sufletul celui ce are grijă de Tora și neîngrijit va fi sufletul celui ce nu are grijă de Tora.”

Avem un concept universal al relației lui Dumnezeu cu întreaga lume din perspectiva de Creator al ei și apoi relația particulară pe care o are Dumnezeu cu poporul lui Israel prin Tora și prin porunci. Cel mai central eveniment din istoria evreiască, intrinsec experienței exodului este „Matan Torah” -- momentul în care israeliților li s-a dat Tora. Această experiență revelatoare, radicală, schimbătoare de viață, nu a avut loc pe pământul promis/Canaan, ci în pustietatea Sinaiului. De ce? Pentru că Dumnezeu și revelațiile Sale sunt pentru toți. Evreii sunt sau ar trebui să fie metoda prin care Dumnezeu aduce toți oamenii la El.

Zaharia 8:20-23: „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor (Hashem Tze'va'ot): 'Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori dintr-un mare număr de cetăţi. Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă şi vor zice: 'Haidem să ne rugăm Domnului şi să căutăm pe Domnul Oştirilor! Vrem să mergem şi noi!' Şi multe popoare, şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul Oştirilor la Ierusalim şi să se roage Domnului.' Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: 'În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei şi-i vor zice: 'Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!”

Ideea unificării omenirii și recunoașterea universală a lui Hashem Tze'va'ot sau Dumnezeul Israelului nu presupune ca toți oamenii să devină evrei, ci faptul că aceștia vor înțelege că există un singur Dumnezeu adevărat. De fapt, toate slujbele religioase evreiești se termină pe această notă a unității omenirii, cu rugăciunea Aleinu. V'chol b'nei vasar yik'ru vish'mekha, l'haf'not eleikha kol rish'ei aretz. Și atunci toată omenirea Îți va striga Numele, ca să-i întorci pe toți cei răi către Tine. Aleinu începe cu obligația specifică a poporului lui Israel de a-L recunoaște și venera pe Dumnezeu, dar sfârșește cu speranța universală și convingerea exprimată de profeția lui Zaharia (14:9): „Şi Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume.” V'hayah Hashem l'melekh al kol ha'aretz, bayom hahu yih'yeh Hashem Echad u'sh'mo Echad.

Poporul lui Israel are misiunea de a fi martorul existenței lui Dumnezeu. „Voi sunteți martorii Mei - zice Domnul - voi și Robul Meu pe care L-am ales, ca să știți, ca să Mă credeți și să înțelegeți că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost niciun dumnezeu, și după Mine nu va fi.” (Isaia 43:10)

Poporul lui Israel ar trebui să fie ca inima umanității, bătând constant și insuflând întreaga omenire cu credință în Dumnezeu și învățăturile Sale. Ce înseamnă inima unui organism? Inima este cea care suferă, se frânge. Poporul lui Israel ar trebui să resimtă întreaga durere și nedreptate din lume ca pe durerea proprie, nu să cauzeze durere. Și în același timp, inima este cea care ține în viață organismul, care îl hrănește cu vitalitate. Da, este o misiune uriașă, de o dificultate copleșitoare. Dar cât de frumos...Este un dar de la Dumnezeu și nu trebuie făcut abuz de el. Asta înseamnă și că atunci când evreii eșuează în misiunea lor, au un potențial mai mare de a exercita o influență negativă în lume.