Cel ce a fost, Cel ce este, Cel ce va fi

Sunt atât de plictisitoare încercările oamenilor de a transforma religia într-un desen animat Disney...De a o face confortabilă. Digerabilă. În loc să lucreze să fie ei capabili să o digere, să o asimileze. Dumnezeu, acest Moș Crăciun blajin care miroase a prăjituri și lăptic -- ăsta e idealul multora. Deci aseptizăm religia, epurăm tot ce nu ne place deoarece suntem incapabili să înțelegem. Dumnezeu devine coleg, tovarăș, pe care eventual îl batem pe umăr și cu care ne tragem de șireturi. În mintea acestor oameni, dacă Dumnezeu e bun înseamnă că trebuie să fie castrat de toate atributele de tip putere, dominare, superioritate. Adică trebuie să-l facem și pe Dumnezeu corect politic, pentru că, nu-i așa, Dumnezeu e iubire. Da, Dumnezeu e iubire. Dar iubirea înseamnă și dorința de a poseda, de a domina, pasiunea nestăvilită, setea de răzbunare și nu e absolut nimic în neregulă cu asta. Dar ce pretenții să avem când și iubirea se vrea sterilizată? Și iubirea trebuie să fie corectă politic. Iubiții, soții sunt "parteneri". Căsătoria e "parteneriat civil". Se militează pentru egalizare, uniformizare, pentru a se ajunge la un soi de "ideal" din plastic în care diferențele între bărbat și femeie sunt numai anatomice și chiar și alea ajung să fie considerate un defect de manufacturare. Căci noi suntem acești deștepți care le știm pe toate, pe când Creatorul e un prostănac demodat. Eliminăm tot ceea ce nu înțelegem; ferească cerul să depunem vreun efort pentru a evolua, pentru a ne înălța cu o treaptă și încă o treaptă și a vedea, a înțelege. Nu, să rămânem în subsolul mediocrității noastre.

Nu, Dumnezeu nu este acest Moș Crăciun darnic și bun. Deși este și darnic și bun. După legea Lui. Dumnezeu nu e colegul nostru sau tovarășul de scuipat coji de semințe. Dumnezeu nu este egalul nostru. Dumnezeu este cel Atotputernic. Splendid atât în iubirea Sa infinită cât și în furia-I năvalnică. Fără început și fără de sfârșit, este Stăpânul absolut al creației Sale. Suveran. Rege peste toți regii. Cel care a vorbit și universul s-a întrupat. Cel milostiv. Cel ce izbăvește și salvează. Cel ce pedepsește și cel ce iartă. Amant pătimaș îndrăgostit nebunește de creația Sa, a cărei iubire nu doar că o cere, ci o comandă, o poruncește. Nu pentru că vrea să fie iubit cu de-a sila, ci pentru că atât de uriașă e copleșitoarea Sa dragoste. Nu suntem noi capabili să cuprindem cu mintea, cu înțelegerea sau cu sufletul tot ceea ce este Cel ce a fost, este și va fi mereu, când El este de necuprins. Putem cel mult, în unele clipe iluminate, când inima ne e deschisă și fiecare por ne e deschis, să intuim o parte infinitezimală din măreția Sa.

"Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu" -- întrucât vorbele acestea au fost rostite și scrise mai întâi în ebraică, este esențial să ne ducem la textul ebraic. "Reishit choch'mah yir'at Hashem." "Yir'ah" înseamnă și frică dar și evlavie, sentimentul propriei micimi în fața urieșeniei dumnezeiești. Orice raportare la Dumnezeu de la asta pornește. Iar când ai priceput asta, nu ai cum să ai pretenția ca Dumnezeu să îți fie camarad sau tovarăș de badminton sau miuță.